Neconformități descoperite la exploatări forestiere în județul Suceava: Au fost aplicate amenzi de 16.000 lei


Intră acum și în grupul de

În urma controalelor planificate efectuate pe raza a două ocoale silvice din cadrul RNP – Direcția Silvică Suceava, comisarii Gărzii de Mediu Suceava au identificat nereguli la doi agenți economici care desfășurau activități de exploatare forestieră.

Neconformitățile constatate au vizat depozitarea materialului lemnos în albia minoră a cursurilor de apă, practică interzisă conform reglementărilor în vigoare.

Pentru aceste abateri, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.000 lei, în baza prevederilor OUG nr. 23/2008.

Totodată, agenților economici li s-au impus măsuri imediate de remediere a deficiențelor identificate, pentru a preveni impactul negativ asupra mediului și a asigura respectarea legislației silvice.


Intră acum și în grupul de