Intră acum și în grupul de
Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, a anunțat, miercuri, că au fost găsite soluții de avarie pentru creșterea numărului de examinatori pentru examenul pentru permisul auto la Suceava după ce Serviciul de Permise și Înmatriculări a rămas cu un număr redus de examinatori după ce trei dintre ei au fost puși sub acuzare de procurori pentru corupție.

Potrivit lui Andronachi, din județul Botoșani vor veni la Suceava, din 21 martie, prin detașare, doi examinatori, iar un altul din data de 23 martie.
De la structura similară din județul Neamț va veni la Suceava un examinator care va sprijini colegii suceveni pe parcursul săptămânii viitoare.
Prefectul a menționat că au fost făcute demersuri și se așteaptă avizul Direcției Generale de Permise și Înmatriculări pentru trei poilițiști din județul Suceava care să fie detașați la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava
Prefectul spune că situația este cunoscută în întreaga țară și au fost trimise adrese pentru sprijin către toate prefecturile din Moldova, dar și la Bistrița Năsăud și la Prefectura Gorj, dar că, deocamdată, doar județele Neamț și Botoșani au anunțat că vor sprijini Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) al județului Suceava.
La data de 10 martie 2025, programările pentru proba practică a examenului de obținere a permisului de conducere indicau timpi de așteptare semnificativi: pentru categoria B, primele locuri disponibile erau pe 19 mai 2025, pentru categoriile C și CE pe 27 mai 2025, iar pentru categoriile D și DE pe 14 mai 2025. De asemenea, timpii de așteptare pentru alte operațiuni erau următorii: 29 de zile pentru înmatriculare/transcriere, 7 zile pentru autorizare provizorie, preschimbare sau eliberare permis de conducere, respectiv proba teoretică, și între 62 și 90 de zile pentru proba practică.
Intră acum și în grupul de