Șoldan anunță că varianta ocolitoare Gura Humorului a obținut primul aviz în Consiliul Tehnico-Economic(CTE) de siguranță rutieră: Săptămâna viitoare intrăm în CTE general și ieșim la finanțare cu varianta ocolitoare


Intră acum și în grupul de

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat, vineri, în plenul Consiliului Județean Suceava că varianta ocolitoare Gura Humorului a primit deja primul aviz în Consiliul tehnico-economic de siguranță rutieră.

„Am trecut de primul CTE de siguranță rutieră. Ne-au pus să facem acel audit de siguranță rutieră. Am demarat toate procedurile și sperăm că săptămâna viitoare intrăm în CTE general și ieșim la finanțare cu varianta ocolitoare Gura Humorului. După 20 de ani, la cineva acasă”, a spus Șoldan.

Președintele CJ Suceava a explicat că pentru realizarea primei etape din varianta de ocolire de la Gura Humorului care înseamnă jumătate din proiectul inițial, respectiv realizarea unei centuri ocolitoare pe două benzi inițial, s-au folosit o parte din documentațiile realizare deja pentru întregul proiect la profil de autostradă.

„Am folosit o parte din documentația realizată, dar am venit din nou cu avizele la half-profile. Vechea documentație o vom folosi când vom face Autostrada Nordului”, a spus Șoldan.


Intră acum și în grupul de