Intră acum și în grupul de
Un accident rutier s-a produs dumincă seara în orașul Milișăuți.





Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, un singur autoturism a fost implicat în eveniment.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
În autoturism se aflau trei persoane, toate fiind conștiente și cooperante la sosirea echipajelor de salvare. Acestea au fost evaluate medical la fața loculuii.
Toate cele trei persoane au refuzat transportul la spital.
Intră acum și în grupul de