Intră acum și în grupul de
Echipa Asociației Sportive Cobra Fight Club Rădăuți, antrenată de Adrian Sturzu, a obținut rezultate impresionante la competiția ADCC Romania Nationals 2025, un eveniment de Jiu-Jitsu Brazilian de înalt nivel, care a reunit aproape 400 de sportivi din întreaga țară.
Antrenorul Sturzu Adi Cornel a declarat că performanțele obținute de elevii săi la această competiție reprezintă un motiv de mândrie și o sursă de motivație pentru viitoarele provocări.
Printre cele mai notabile rezultate se numără cele ale tânărului Eduard Donisan (16 ani), care a devenit dublu campion național la categoria -76 kg, triumfând atât la juniori, cât și la adulți. Performanța sa excepțională a atras atenția tuturor celor prezenți la eveniment. De asemenea, Octavian Isopescu (19 ani) a cucerit titlul de campion național la -70 kg, în timp ce Țugui Valentin (42 de ani) a dominat categoria +100 kg. Bogdan Casandra (34 de ani) și Albu Răzvan (16 ani) au urcat și ei pe prima treaptă a podiumului, la categoriile -100 kg, respectiv +80 kg.



Echipa a fost completată de Sebastian Donisan (14 ani), care a obținut medalia de argint la -60 kg, devenind vicecampion național, și de Ciornobreve Fabian (-76 kg) și Mitrik Valentin (-83 kg), ambii medaliați cu bronz.

Antrenorul Adrian Sturzu a subliniat că Bogdan Casandra și Răzvan Albu se antrenează și la Blue Gym Fălticeni, un club aflat în colaborare cu Cobra Fight Club Rădăuți. „Băieții au făcut spectacol, având lupte la limită cu adversari de nivel foarte înalt. Acest lucru mă face mândru și mai motivat pentru competițiile viitoare,” a declarat Sturzu, evidențiind determinarea și talentul sportivilor săi.

Intră acum și în grupul de