Incendiu la o casă din Bosanci. Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului


Intră acum și în grupul de

Un incendiu a izbucnit, marți, la o casă de locuit din localitatea Bosanci, a informat sublocotenent Louana Popovici din cadrul ISU Suceava.

La fața locului intervin pompierii militari suceveni cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bosanci.

La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră întreaga locuință, arzând generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.

Incendiul a fost localizat de către pompieri, iar, conform informațiilor disponibile, nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 13:00. În flăcări au ars bunuri materiale din interiorul locuinței şi s-au degradat pereții şi tavanul construcției.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic generat de mijlocul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură) supraîncălzit.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit şi construcțiile învecinate.


Intră acum și în grupul de