Președintele Șoldan a cerut noii conduceri a SCJU Suceava să atragă noi medici, să rezolve problema supraaglomerării din UPU și să îmbunătățească relația medic-pacient: E nevoie de muncă, de răbdare, de asumare


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat, că începând cu data de 25 martie 2025 , doctorul Ionuț Jurchiș, medic primar urolog, este noul manager interimar al Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

„Contractul de management a fost semnat în această dimineață la Consiliul Județean Suceava și e valabil până la ocuparea prin concurs a postului, dar nu mai mult de șase luni”, a precizat Șoldan.

El a menționat că alături de vicepreședintele CJ Suceava Nicolae Robu și de administratorului public al județului, Cezar Ioja, a avut o discuție și astăzi cu noul manager, precum și cu doctorul Paul Turcoman, medic primar cardiolog, care va prelua funcția de director medical.

„Așa cum le-am spus și lor, îi așteaptă o misiune grea, dar extrem de importantă. Pe lângă clădirile îngrijite, aparatura performantă și condițiile bune de spitalizare, cea mai mare unitate medicală din județ suferă din lipsă de cadre medicale”, a spus președintele CJ Suceava care a subliniat că toată lumea dorește un spital în care să vină tot mai mulți medici buni și nu să plece, cum din păcate s-a întâmplat în ultimii ani.

„Lipsa personalului medical, în special la unele secții deficitare, dar și la Unitatea de Primire a Urgențelor, este una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm. Și e o problemă veche”, a mai declarat Șoldan.

El a menționat că a cerut noii conduceri să facă din rezolvarea acestei probleme o prioritate.

„Le-am spus clar managerilor: voi fi alături de ei și îi voi sprijini în toate demersurile care ne vor ajuta să rezolvăm această “rană” a spitalului clinic”, a precizat președintele CJ Suceava.

Gheorghe Șoldan a mai spus că a cerut noii conduceri să îmbunătățească relația medic – pacient, dar și cea între cadrele medicale.

„Să țină colectivul cât mai unit și să pună stop orgoliilor care, nu de puține ori, au afectat activitatea spitalului”, a adăugat Șoldan.
El spune că e nevoie, totodată, de un bilanț real al deficiențelor cu care se confruntă în spital, iar apoi să fie găsite soluții.

„Știu că e nevoie de muncă, de răbdare, de asumare. Dar am încredere în cei doi medici care preiau astăzi conducerea. Sunt tineri, serioși și au demonstrat până acum că pun meseria și pacientul pe primul loc”, a concluzionat Gheorghe Șoldan.


Intră acum și în grupul de