Intră acum și în grupul de
Un incendiu puternic a izbucnit marți după amiaza la o casă de locuit din localitatea Vadu Moldovei, a informat slt. Louana Popovici din cadrul ISU Suceava.



Pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru a localiza și lichida flăcările.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, cuprinzând întreaga casă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.
Flăcările s-au extins și la o anexă dintr-o gospodărie alăturată, afectând 10 metri pătrați din acoperișul acesteia. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul și, după o intervenție susținută, să lichideze ultimele focare. Datorită eforturilor lor, construcțiile învecinate au fost salvate de la distrugere. Casa afectată a ars în totalitate pe 200 de mp, iar anexa vecină a suferit pagube parțiale.
Potrivit primelor investigații, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu defect.
Intră acum și în grupul de