Primarul Vasile Rîmbu: Am început în Parcul Șipote să facem calea către succes spre ceea ce sucevenii își doresc de mult timp


Intră acum și în grupul de

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat miercuri în ședința Consiliului Local Suceava că lucrările de modernizare a Parcului Șipote au demarat, marcând un pas important spre îndeplinirea unei dorințe de lungă durată a sucevenilor.

„Am început să facem calea către succes în zona Parcului Șipote, spre ceea ce își doresc sucevenii de mult timp și li s-a tot promis”, a afirmat edilul, precizând că abordarea vegetației din parc va fi diferită.

 „Veți vedea un alt stil, cu mai multă lumină și condiții să crească iarba, în loc de urzici, talpa cucului sau nasul țiganului”, a adăugat acesta, subliniind că obiectivul este transformarea zonei într-un spațiu sigur și accesibil.

Lucrările inițiale sunt realizate pe cheltuiala proprie a Primăriei, însă proiectul va beneficia de finanțare europeană.

„Ceea ce facem, facem pe barba noastră, dar vom continua cu finanțare europeană. Undeva în jurul datei de 30 iunie vom semna contractul de finanțare”, a explicat Vasile Rîmbu.

Primăria va contribui cu cofinanțare pentru anumite categorii de lucrări, iar fondurile suplimentare vor fi direcționate către alte trei parcuri din oraș: Parcul de la Universitatea „Ștefan cel Mare” (USV), Parcul Central și Parcul Ițcani.

Un alt obiectiv ambițios anunțat de primar este reabilitarea Curții Domnești, menită să reflecte „pretențiile urbanistice și iubirea față de istorie” a comunității. „Avem note conceptuale, studii de tot felul și estimăm ca la 30 iunie să obținem finanțarea”, a precizat Rîmbu. Acesta a subliniat că finalizarea lucrărilor la Parcul Șipote și Curtea Domnească, până la Cetatea de Scaun, ar reprezenta o realizare semnificativă pentru oraș. „Dacă le rezolvăm pe acestea, cred că putem fi mulțumiți pentru asemenea intervenții”, a conchis primarul.

Proiectele anunțate vizează nu doar îmbunătățirea estetică a zonelor verzi și istorice, ci și creșterea calității vieții pentru locuitorii Sucevei, prin crearea unor spații moderne, funcționale și bine întreținute.


Intră acum și în grupul de