ANM a emis o noul informare meteo: Ploi abundente și vânt puternic în următoarele zile


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi,  o informare meteorologică valabilă în perioada 27 martie, ora 10:00 – 29 martie, ora 23:00, care vizează fenomene precum cantități însemnate de apă și intensificări ale vântului.

În intervalul menționat, ploile vor fi prezente în toate regiunile, având mai ales caracter de aversă. Cantitățile de apă acumulate vor fi semnificative, situându-se între 15 și 25 l/mp pe arii extinse, iar în zonele de deal și de munte, pe suprafețe mai restrânse, se vor înregistra peste 50…80 l/mp.

De asemenea, vântul se va intensifica temporar, în special în jumătatea de sud a țării, precum și local în vest, nord-vest și centru, cu viteze cuprinse între 40 și 60 km/h. La munte, rafalele vor atinge 60…80 km/h, iar în zonele de altitudine mare sunt așteptate precipitații mixte.


Intră acum și în grupul de