Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni desfășoară activități pentru localizarea și identificarea minorei Crețu Andreea Melissa, în vârstă de 14 ani, domiciliată în comuna Tărlungeni, județul Brașov.

Tânăra a plecat voluntar de la domiciliu pe 29 martie 2025, deplasându-se în municipiul Suceava după ce a inițiat o relație de prietenie cu un tânăr din zonă, cunoscut pe o rețea de socializare.
Pe 30 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava au identificat minora pe strada Universității și au preluat-o, aceasta fiind instituționalizată temporar în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava. Cu toate acestea, în seara aceleiași zile, în jurul orei 22:00, adolescenta a părăsit voluntar centrul fără acordul personalului, îndreptându-se într-o direcție necunoscută.
Nu se cunosc cu exactitate detalii despre vestimentația purtată la momentul dispariției, însă există posibilitatea ca aceasta să fie îmbrăcată în echipament sportiv.
Poliția solicită sprijinul populației pentru identificarea tinerei. Conducătorii auto, în special șoferii de taxi, dar și orice alte persoane care pot oferi informații relevante despre minora dispărută sunt rugate să contacteze de urgență autoritățile la numărul unic de apel 112.
Intră acum și în grupul de