Intră acum și în grupul de
Pe fondul evoluției situației operative și al indicatorilor dinamici înregistrați recent pe linie de poliție rutieră în zona de competență a Poliției Municipiului Rădăuți și a Poliției Orașului Vicovu de Sus, o acțiune cu efective sporite a fost organizată în data de 28 martie 2025, a anunțat Poliția Județeană Suceava.

Scopul acțiunii a fost prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională, precum și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Rădăuți, orașul Vicovu de Sus și comunele Marginea, Vicovu de Jos și Straja. La operațiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți și Poliției Orașului Vicovu de Sus, alături de lucrători ai Serviciului Rutier Suceava și jandarmi din Detașamentul de Jandarmi Rădăuți.
În cadrul raziei, au fost instituite filtre fixe cu efective mărite pe principalele artere de circulație cu risc accidentogen ridicat, iar pentru combaterea vitezei excesive au fost utilizate dispozitive radar. În total, au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.930 lei. Polițiștii au legitimat 532 de persoane și au controlat 381 de autovehicule, reținând 4 permise de conducere și retrăgând 9 certificate de înmatriculare pentru abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost confiscate 5 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Pe lângă controalele rutiere, au fost efectuate și verificări în piața orașului Vicovu de Sus, vizând legalitatea activităților comerciale. Au fost inspectate mai multe unități economice și persoane fizice care comercializau produse agricole și alimentare. În urma controalelor, trei persoane au fost prinse în flagrant oferind spre vânzare produse contrafăcute – parfumuri și articole de îmbrăcăminte ale unor mărci cunoscute. Astfel, au fost întocmite trei dosare penale pentru infracțiunea de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”, conform art. 102 alin. (1), lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 84/1998-republicată. Polițiștii au confiscat 80 de articole de îmbrăcăminte și 30 de parfumuri, a căror valoare estimată de vânzare era de aproximativ 10.000 lei. Totodată, opt comercianți au fost sancționați conform Legii 145/2024 pentru nerespectarea prevederilor legale privind comerțul cu produse agroalimentare.
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare pe întreg teritoriul județului, pentru a asigura un climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
Intră acum și în grupul de