Accident raza comunei Grănicești cu două TIR-uri și un microbuz implicate


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier s-a produs, vineri, pe raza comunei Grănicești unde două autotrenuri și un microbuz de transport marfă au intrat în coliziune.

Potrivit slt. Louana Popovici din cadrul ISU Suceava, în urma impactului, două persoane au fost rănite, fiind conștiente și cooperante și au fost monitorizate de echipajele medicale sosite la fața locului.

Cele doua persoane monitorizate medical au refuzat transportul la spital.

La intervenție participă militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. Forțele de intervenție acționează pentru a asigura asistența medicală necesară și pentru a gestiona situația de la locul accidentului.


Intră acum și în grupul de