Peste 20 de perchezitii in judetele Suceava si Botosani pentru destructurarea a patru retele de traficanti de tigari (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava sub coordonarea procurorilor DIICOT Suceava au executat, pe parcursul zilei de luni, 23 de percheziţii domiciliare în vederea destructurării a patru reţele de traficanţi de ţigări.

Potrivit anchetatorilor, traficanţii îşi derulau activitatea atât pe raza judeţului Suceava cât şi în alte localităţi din ţară, investigaţiile în acest caz derulându-se începând încă cu luna octombrie a anului trecut.

Astfel, pentru probarea activităţii infracţionale a suspecţilor, luni, o întreagă armată de „poliţişti, procurori şi jandarmi din Suceava şi Botoşani au efectuat 25 de descinderi pe raza celor două jufeţe, fiind puse în executare 16 mandate de aducere, iar persoanele în cauză au fost conduse la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, în vederea audierii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.

Cele patru reţele operau independent pe raza localităţilor Vicovu de Jos, Straja, Rădăuţi şi municipiul Suceava, dar şi în capitala ţării unde trimiteau coletele cu produsele din tutun prin intermediul unei firme de curierat rapid. Mai mult, pe lângă ceilalţi membri, din cel de-al patrulea grup infracţional făcea parte şi Vasile Cristinel Cîrciu de 34 de ani, din localitatea Straja, poliţist de frontieră în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, care acum este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, luare de mită şi abuz în serviciu.

Potrivit surselor citate, în urma percheziţiilor “au fost identificate şi ridicate peste 27.300 de pachete ţigarete diferite mărci, de provenienţă Republica Ucraina şi Republica Moldova, cinci autoturisme, 25 de plicuri conţinând produse etnobotanice, o sabie, produse pirotehnice şi mai multe bunuri şi înscrisuri cu valoare probatorie”, procurorii DIICOT continuând cercetările în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.


Intră acum și în grupul de