Lucrările de asfaltare blocate pe străzile Dobrilă Eugen, Marin Preda și Ștrandului din Suceava din cauză că nu pot fi recepționate lucrările la rețele de utilități


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a declarat că mai multe proiecte de asfaltare din oraș sunt blocate din cauza neconformităților constatate la lucrările executate de constructorul Euro Est, dar și de firma Flor Construct. Deși municipalitatea dispune de fonduri pentru asfaltarea străzii Dobrilă Eugen, lucrările nu pot avansa din cauza problemelor la rețeaua de canalizare.

„Avem bani în cont, dar nu putem asfalta strada Dobrilă Eugen. Sunt două stații de pompe uzate acolo. Stația de pompare a avut neconformități remediate acum două-trei luni, dar au apărut neetanșeități pe rețea. Căminele sunt colmatate, iar constructorul nu le-a decolmatat, astfel încât ACET nu poate verifica etanșeitatea”, a explicat Cușnir. Până la recepționarea rețelei de către ACET, asfaltarea rămâne imposibilă, afectând sute de locuitori din zonele Dobrilă Eugen și Făgetului.

Situații similare se înregistrează și pe alte străzi. Pe strada Marin Preda, rețeaua de apă potabilă, finalizată fizic în 2024, nu a fost recepționată din cauza a două deficiențe la cutiile cu echipamente de măsurare, lăsând zeci de suceveni fără acces la apă potabilă, deși aceasta figurează pe hârtie. Pe strada Ștrandului, o lucrare finalizată în 2023 și recepționată forțat de fosta administrație pentru inaugurarea ștrandului, prezintă în continuare două deficiențe majore din cele 11 identificate inițial. „Constructorul refuză să le remedieze, iar ACET nu poate prelua rețeaua. Suferă zeci de agenți economici și proprietari de case”, a precizat viceprimarul.

Constructorul implicat în toate aceste cazuri este Euro Est, pentru care municipalitatea a emis un certificat constatator negativ. Primarul Vasile Rîmbu a subliniat că astfel de firme, care nu execută lucrările corespunzător, vor fi excluse de la viitoare licitații. „Avem posibilitatea să emitem certificat constatator negativ pentru a le împiedica să mai participe”, a afirmat Rîmbu.

Problemele nu se opresc aici. Viceprimarul Cușnir a menționat și cazul firmei Flor Construct, care a primit, de asemenea, un certificat negativ. Pe strada Apeductului, finalizată fizic în 2023, s-au constatat tasări pe toată lungimea conductei pluviale din cauza compactării necorespunzătoare, afectând asfaltul și etanșeitatea gurilor de cămin. „Lucrarea este nerecepționabilă până la soluționarea neconformităților”, a spus Cușnir.

O situație „stranie” a fost semnalată și în legătură cu o altă firmă, apropiată de Flor Construct, care a obținut contracte pentru cinci lucrări: platformele de la Piața Mare, Piața en-gros, Piața Mică, Bazar și aleile din Cimitirul Pacea. „Am comandat un audit intern pentru a verifica legalitatea și conformitatea acestor investiții”, a anunțat viceprimarul, ridicând semne de întrebare asupra modului în care au fost atribuite aceste contracte.


Intră acum și în grupul de