Operațiunea „Speed Marathon” în județul Suceava: Aproape 200 de amenzi aplicate pentru depășirea vitezei


Intră acum și în grupul de

Polițiștii rutieri din județul Suceava au aplicat  198 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea regimului legal de viteză în cadrul operațiunii „Speed Marathon”, desfășurată pe 9 aprilie 2025, în intervalul orar 00:00 – 24:00. Acțiunea face parte din programul „Speed”, organizat în perioada 7-13 aprilie 2025 la nivel european sub egida ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere din Europa), având ca scop prevenirea accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.

Pe parcursul zilei de 9 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier Suceava, împreună cu structurile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au acționat în 26 de puncte strategice, pe segmente de drum cu risc accidentogen ridicat. În total, au fost suspendate 9 permise de conducere pentru depășirea vitezei maxime admise cu peste 50 km/h. Echipamentele de supraveghere a traficului și de măsurare a vitezei, inclusiv radarele de tip TruCAM II din sistemul E-SIGUR, au fost utilizate pentru identificarea și sancționarea abaterilor.

Sistemul E-SIGUR, operațional la nivel național, permite monitorizarea traficului fără oprirea în trafic a conducătorilor auto. Radarele, montate pe trepied în afara carosabilului, înregistrează abaterile, iar procesele-verbale sunt transmise ulterior la domiciliul contravenienților. „Acest sistem reprezintă un pas major pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea accidentelor”, subliniază polițiștii.

Autoritățile reamintesc că limitele de viteză în România sunt: 50 sau 70 km/h în localități (cu acordul administratorului drumului), 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi. Conducătorii auto sunt îndemnați să respecte aceste limite, să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere și să urmeze indicațiile polițiștilor. De asemenea, pietonii sunt sfătuiți să traverseze doar pe trecerile marcate, la semafor pe culoarea verde, și să evite comportamentele riscante.

Acțiunea „Speed” continuă până pe 13 aprilie, polițiștii suceveni urmând să intensifice controalele pentru a asigura siguranța pe drumurile publice din județ.


Intră acum și în grupul de