Intră acum și în grupul de
Viceprimarul municipiului Suceava, Dan Ioan Cușnir, a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că schimbările implementate la Administrația Piețelor au dus la rezultate notabile.

Astfel, potrivit viceprimarului, în luna martie 2025, încasările au ajuns la 974.149 lei, cu 38% mai mult față de 711.814 lei în martie 2024.
El a explicat că din această creștere, 10,4% este atribuită actualizării tarifelor cu rata inflației, iar 27% eficientizării procesului de colectare.
De asemenea, în perioada 1 ianuarie – 9 aprilie 2025, au fost emise 443 de Autorizații de Funcționare, generând 198.907 lei, comparativ cu 227 de autorizații și 87.728 lei pentru întreg anul 2024.
„În doar trei luni din 2025, am încasat mai mult decât dublu față de tot anul trecut doar din autorizații”, a precizat Cușnir.
Viceprimarul Sucevei a subliniat că aceste rezultate nu reflectă un boom economic în lume, în Europa sau în Clusterul Economic Suceava-Botoșani, ci doar „grija administrației Rîmbu pentru gestionarea eficientă a banului public”.
„Implementăm reguli egale pentru toți, reguli care să ducă la ordine. Am promis! Facem!”, a concluzionat Dan Ioan Cușnir, reiterând angajamentul administrației de a aduce transparență și schimbări pozitive pentru suceveni.
Intră acum și în grupul de