Gheorghe Șoldan, despre varianta ocolitoare Gura Humorului: Lucrările pot începe chiar din acest an. Avem susținere și vom merge mai departe în ritm accelerat


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat, joi, un progres semnificativ în realizarea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului. Proiectul a trecut printr-o etapă esențială în cadrul Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor,  este conceput în varianta „half-profile” și ar putea permite demararea lucrărilor până la sfârșitul acestui an.

„Am fost personal la București, alături de tânăra echipă de la conducerea Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava, pentru a susține acest proiect extrem de important. Avem susținere și vom merge mai departe în ritm accelerat”, a declarat Gheorghe Șoldan. Următorii pași includ aprobarea în CTE-ul interministerial și emiterea unei hotărâri de guvern pentru indicatorii tehnico-economici.

Varianta ocolitoare, cu o lungime de 9,4 km, va conecta DN17 de DN2E și va elimina traficul greu din Gura Humorului.

Proiectul, gândit ca drum național cu o platformă de 16,5 metri, include benzi de încadrare, viaducte, poduri și pasaje peste râul Moldova, râul Humor, pârtia de schi și parcul orașului. Traseul va traversa localitățile Frasin, Gura Humorului și Păltinoasa, fiind prevăzut cu două sensuri giratorii: unul la intrarea dinspre Frasin și altul în zona DN17 – DN2E din Păltinoasa. Durata totală estimată a proiectului este de 3 ani – 6 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru execuție.

„E soluția realistă pe care am găsit-o alături de echipa mea de a construi această variantă ocolitoare și nu doar de a o desena pe hărți în scop electoral. Îmi doresc să scoatem cât mai repede lucrările la licitație și să ne apucăm de treabă chiar din acest an”, a subliniat Șoldan.

El a recunoscut scepticismul cetățenilor, obosiți de promisiuni neonorate, dar le-a cerut „puțină răbdare – nu ani, ci luni”.

Președintele CJ Suceava a explicat că varianta aleasă, mai accesibilă financiar decât un proiect de autostradă estimat la peste 700 de milioane de euro, poate fi ulterior transformată în autostradă odată cu obținerea unei finanțări majore. „Este un proiect important pentru Gura Humorului, pentru întreaga zonă și pentru județ. Mă lupt pentru el din prima zi a mandatului. N-au trecut nici șase luni, dar am reușit să facem pași mari înainte”, a adăugat Șoldan.

Deși s-a confruntat cu birocrația și inerția sistemului, Gheorghe Șoldan s-a declarat optimist: „Mă bucur sincer pentru fiecare etapă pe care o depășim. Cu fiecare pas ne apropiem de ziua în care vom vedea constructorii și utilajele pe teren – ziua în care până și cei mai sceptici vor crede că nu sunt doar vorbe de politician”.


Intră acum și în grupul de