De 1 Decembrie, Ten Gaz inaugureaza reteaua de distributie a gazelor naturale din Campulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Reţeaua de distribuţie a gazelor naturale din Câmpulung Moldovenesc, cu o lungime de 37 de kilometri, va fi inaugurată joi, 1 decembrie. Potrivit managerului de distribuţie a gazelor naturale în Câmpulung Moldovenesc al operatorului de gaze naturale, Mihai Pauliuc, investiţiile de până în prezent se ridică la 1,5 milioane de euro. „S-au finalizat lucrările conform contractului de concesiune încheiat cu Ministerul Economiei”, a spus Pauliuc. El a precizat că primul consumator care va beneficia de gaze naturale este Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din municipiu, urmând ca pe parcursul zilei să fie branşaţi şi alţi consumatori casnici.

Pauliuc a precizat că până la sfârşitul acestui an vor fi branşaţi la reţea o sută de consumatori, majoritatea casnici, dar că urmează să fie realizate branşamente la agenţi economici importanţi din municipiu şi la instituţiile publice. „Există reţea şi se pot branşa în orice moment”, a spus directorul Ten Gaz.

El a arătat că în cursul anului 2012 vor fi cel puţin 1.500 de consumatori la reţeaua de gaze naturale a municipiului Câmpulung Moldovenesc, iar în funcţie de solicitări firma va continua planurile de dezvoltare a reţelei.

Firma Ten Gaz, fostă Amgaz, a câştigat, în luna decembrie 2009, licitaţia organizată de Ministerul Economiei pentru desemnarea operatorului de gaz natural în municipiile Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. În Câmpulung Moldovenesc firma de distribuţie a gazelor naturale va construi 60 de kilometri de reţele de distribuţie, din care au fost construiţi 37 de kilometri în decursul acestui an, iar în municipiul Vatra Dornei va construi 40 de kilometri de reţele de distribuţie a gazului metan, dar pentru ca sistemul să fie pus în funcţiune condiţia este ca Transgaz să finalizeze magistrala de înaltă presiune între Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.


Intră acum și în grupul de