Intră acum și în grupul de
Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, a recunoscut, vineri, într-o conferință de presă, că s-a supărat că asfaltul era „la negru” în Bistrița și cu zăpadă în județul Suceava și că a cerut ISU Suceava să monitorizeze cum se acționează ca el să știe în orice moment unde sunt utilajele, dar a constatat că pe zona de munte e greu de realizat această verificare.

„Raportat la fenomenele meteorologice cu care s-a confruntat județul Suceava în ultimele zile, elementul de noutate este că am cerut ISU Suceava să monitorizeze situația traficului în zonele de risc și cu potențial de risc în așa fel să nu mai avem sincope sau să îndreptăm lucrurile care sunt negative sau care s-au întâmplat printr-o gestionare mai puțin bună a segmentelor de drumuri naționale”, a spus prefectul.
Andronachi a arătat că a cerut această monitorizare prin GPS pentru a verifica informațiile primite din teren.
„Pentru a nu mai fi sincope- pentru că am fost informat că drumul este bun și peste zece minute am constatat că acele condiții comunicate ca fiind bune nu erau bune- prin intermediul ISU am monitorizat efectiv aceste raportări și, de asemenea, am monitorizat prin GPS fiecare mașină unde se află să nu mai avem discuții că ei nu au știut”, a spus prefectul.
El a adăugat că tot prin ISU s-a comunicat în termen și la timp, dar de fiecare dată înainte de a se întâmpla, unde urmează să lovească viscolul și unde vor fi precipitații.
„Este evident că vom avea discuții. Șefului SDN Suceava nu am ce să-i reproșez, iar în ceea ce privește șeful SDN Câmpulung Moldovenesc mai sunt lucruri de îmbunătățit”, a declarat Andronachi.
Prefectul a spus că pe SND Suceava utilajele pot fi urmărite intantaneu pe aplicația GPS, dar în zona SDN Câmpulung Moldovenesc aplicația este mai dificilă și monitorizarea se face mai greu, sincopă ce trebuie depășită în viitorul contract pentru deszăpezire.
El consideră că nu este normal să se aștepte patru ore pentru a se vedea unde acționează utilajele de deszăpezire. Prefectul a vrut să verifice personal dacă toate cele 17 utilaje care erau raportate ca acționând în teren chiar erau, dar că a constatat că erau 11-12 utilaje.
În ceea ce privește situația dificilă de pe drumurile județene, prefectul a spus că „drumurile județene nu intră în atribuțiile de coordonare ale Instituției Prefectului”.
„Nu suport ca individ să știu că de la Vatra Dornei, unde avem o bază, să știu că pe creasta muntelui la Tihuța noi avem zăpadă pe partea noastră, iar pe partea de la Bistrița, când ai trecut, asfaltul să fie la negru. De aceea am vrut eu să văd câte mașini sunt și unde sunt”, a declarat Traian Andronachi.
Intră acum și în grupul de