Ministrul Transporturilor anunță că întreaga Autostradă Pașcani-Suceava are constructori desemnați


Intră acum și în grupul de

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, vineri, că CNAIR a desemnat și câștigătorul contractului pentru construcția lotului 2 (Roșcani-Suceava), în lungime de 29 km ceea ce înseamnă că întreaga Autostradă Pașcani-Suceava (62 km), parte din Autostrada Moldovei A 7 are constructori desemnați.

După semnarea contractului (peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații), antreprenorul român UMB Spedition va avea la dispoziție 2,86 miliarde lei (fără TVA) și 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru construcția acestui nou lot de autostradă.

Pe traseu vor fi construite inclusiv:

– un pod peste Râul Siret și DJ208C (845,10 m);

– un pasaj peste CF511 (625,10 m);

– două parcări de scurtă durată;

– două spații de Servicii,

cu precizarea că spațile de servicii și parcările de scurtă durată vor fi prevăzute, fiecare, cu infrastructura necesară amplasării a minimum 8 stații de încărcare pentru autoturismele electrice.

Totodată, vor fi executate trei noduri rutiere (Nodul Roșcani, care va asigura accesul pe și dinspre autostradă, Nodul rutier Dumbrăveni, la intersecția cu DJ 208B, Nod rutier Aeroport Suceava, care va asigura legătura cu un drum care va permite accesul la Aeroportul Internațional Suceava și va asigura conexiunea cu DN29).

Contractele pentru construcția întregii secțiuni de autostradă Pașcani-Suceava (parte a A7) sunt finanțate prin Programul Transport 2021-2027, a precizat Grindeanu.


Intră acum și în grupul de