Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă că au început lucrările de asfaltare pe drumurile județene cu DJ 209H (Cornu Luncii – Sasca Mică), un tronson de 2,5 kilometri de drum județean care nu a văzut asfalt de cel puțin 20 de ani.








„Sunt multe drumuri județene pe care trebuie să intervenim. Am făcut un plan împreună cu conducerea Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava și vom încerca să modernizăm încă din acest an cât mai mult din infrastructura rutieră a județului”, a spus Șoldan.
El a menționat că în acest an s-a alocat în bugetul din acest an al administrației județene o sumă substanțială, de peste 310 milioane de lei, pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene, fapt care arată că infrastructura rutieră este o prioritate clară pentru mine și echipa mea.
„După sărbătorile de Paște, vom începe și modernizarea DJ 155P, Baia – Bogata (4,5 km), iar apoi vor fi emise ordinele de începere a lucrărilor pentru DJ 208B, Udești – Verești (4 km) și DJ 178E, Pârteștii de Sus – Botoșana (6 km).”, a precizat președintele CJ Suceava.
El a adăugat că, în paralel, sunt în derulare procedurile de achiziție publică pentru modernizarea a patru noi tronsoane de drumuri județene și reabilitarea a opt poduri importante din județ.
„Lista modernizărilor în infrastructură a început în noiembrie 2024, când a fost asfaltat un tronson de 3,5 kilometri din DJ 208D, pe raza comuna Hănțești, un drum nemodernizat de 17 ani”, a mai spus Șoldan.
Intră acum și în grupul de