Intră acum și în grupul de
Echipa de handbal CSU Suceava a scris istorie în campionatul național de tineret, cucerind titlul suprem după un sezon fără cusur, cu 24 de victorii în tot atâtea meciuri. Performanța remarcabilă a fost încununată la turneul FINAL 8, unde sucevenii au demonstrat un joc solid și o atitudine exemplară.
Antrenorul Vasile Boca a subliniat efortul uriaș depus de echipă: „A fost un sezon dificil, cu deplasări lungi. Jucătorii au muncit enorm, au progresat individual și au consolidat jocul colectiv de la etapă la etapă. Am implementat un stil rapid, bazat pe o apărare solidă. La FINAL 8, băieții au gestionat presiunea statutului de favoriți și au respectat sarcinile fiecărui meci.”
Tehnicianul a evidențiat și potențialul tinerilor jucători: „Avem mulți tineri promițători, care trebuie să muncească pentru a deveni piese de bază la seniori și pentru a face pasul spre handbalul profesionist.”
Boca a ținut să mulțumească părinților pentru susținerea necondiționată pe durata turneului.
Intră acum și în grupul de