VIDEO//Accidentul în care a fost rănit viceprimarul din Vicovu de Jos a fost provocat de un tânăr băut, fără permis care încerca să scape de urmărirea poliției


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier cu consecințe grave s-a produs duminică după-amiaza, în jurul orei 17:30, pe DN2H, pe raza comunei Vicovu de Jos, în urma unei urmăriri polițienești declanșate după ce un tânăr a refuzat să oprească la semnalul agenților.

Potrivit IPJ Suceava, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală 4 Gălănești a efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism Audi A4, înmatriculat în Suceava, care circula pe DJ 178C, în zona localității Bilca. Șoferul, un tânăr de 22 de ani, nu a respectat semnalul polițiștilor, accelerând și continuând deplasarea spre DN2E și ulterior pe DN2H.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea vehiculului pe o distanță de aproximativ 5 kilometri, alertând și un echipaj de poliție rutieră din Rădăuți pentru interceptare, cu posibilitatea utilizării unui sistem de oprire forțată de tip „spike”. Pe parcursul urmăririi, polițiștii au folosit somații verbale prin sistemul acustic al autospecialei, dar au evitat utilizarea armamentului, constatând că în autoturism se aflau doi tineri și că urmărirea avea loc într-o zonă populată.

Pe DN2H, în Vicovu de Jos, din cauza vitezei excesive, șoferul urmărit a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 61 de ani, viceprimarul comunei Vicovu de Jos, Petru Bilibou.

 În urma impactului, șoferul de 61 de ani, tânărul de 22 de ani cu cetățenie dublă, română și ucraineană, și pasagera acestuia, o tânără de 20 de ani cetățean ucrainean, au suferit vătămări corporale ușoare.

Tânărul de 22 de ani a fost imobilizat de polițiști fără incidente. Testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testul DrugTest a fost negativ. Verificările au relevat că șoferul nu deținea permis de conducere valabil. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri și pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.

S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, urmând a fi dispuse măsuri procesuale după administrarea probatoriului. De asemenea, tânărul va primi sancțiuni contravenționale pentru abaterile rutiere comise.


Intră acum și în grupul de