Intră acum și în grupul de
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va prelua Ambulatoriul de Specialitate CF, cunoscut ca Policlinica CFR, situat lângă gara Burdujeni, marcând un pas important pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și educației în județul Suceava.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care, împreună cu rectorul USV, prof. dr. ing. Mihai Dimian, a inițiat demersurile pentru acest transfer.



Proiectul de hotărâre va intra în dezbatere publică în perioada următoare, după discuții cu ministrul Sorin Grindeanu și vicepremierul Marian Neacșu, care au susținut inițiativa.
„Îi mulțumesc ministrului Sorin Grindeanu pentru că a înțeles că avem toate argumentele pentru a demonstra că această preluare aduce numai beneficii pentru comunitate, pentru serviciile medicale, pentru oameni. La sfârșitul săptămânii trecute am avut o întâlnire, la sediul Consiliului Județean Suceava, și cu vicepremierul Marian Neacșu, întâlnire la care am discutat despre preluarea ambulatoriului și despre clarificările pe care le-au cerut reprezentanții Guvernului, urmând ca săptămâna aceasta proiectul de hotărâre să intre în dezbatere publică”, a declarat Șoldan.
Preluarea ambulatoriului va permite modernizarea clădirii, extinderea parcării și reorganizarea spațiilor, fără a afecta activitatea medicală. Personalul va fi preluat cu drepturile salariale intacte, iar veniturile vor fi asigurate prin contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate.
USV va dezvolta noi specialități medicale, precum pediatrie, cardiologie, pneumologie, diabet și boli de nutriție, și va crea condiții moderne pentru formarea viitorilor profesioniști din sănătate.
„Dezvoltarea USV înseamnă dezvoltarea județului Suceava. Voi fi un partener real al universității în planurile sale”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Intră acum și în grupul de