Intră acum și în grupul de
Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, și viceprimarul Dan Ioan Cușnir au inițiat un proiect de hotărâre care va fi supus, miercuri, aprobării Consiliului Local pentru declararea de utilitate publică a lucrărilor din Proiectul nr. 11/Iulie 2023, vizând reabilitarea străzii Oituz. Proiectul, supus dezbaterii consilierilor locali, prevede modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale, cu scopul de a spori siguranța și confortul cetățenilor.

Lucrările propuse includ crearea de trotuare sigure și accesibile, suplimentarea locurilor de parcare, reabilitarea rețelei de scurgere a apelor pluviale și lărgirea carosabilului.
Potrivit inițiatorilor, aceste măsuri vor contribui la fluidizarea traficului, reducerea riscului de accidente și prevenirea staționărilor neregulamentare, optimizând mobilitatea urbană.
Pentru implementarea proiectului, este necesară scoaterea unei suprafețe de 1252 mp din registrul spațiilor verzi, conform Legii nr. 24/2007, care permite schimbarea destinației terenurilor pentru lucrări de utilitate publică. Proiectul respectă Planul Urbanistic General (PUG) și Regulamentul Local de Urbanism (RLU), fiind aliniat obiectivelor strategice de modernizare a infrastructurii și de creștere a siguranței circulației.
„Reabilitarea străzii Oituz va avea un impact pozitiv asupra comunității, prin creșterea siguranței rutiere, reducerea timpilor de deplasare și organizarea eficientă a spațiului urban. Lucrările vor fi realizate cu respectarea normelor tehnice și de mediu, minimizând disconfortul pentru locuitori”, a arătat primarul Vasile Rîmbu.
Intră acum și în grupul de