A furat lemnul scolii din localitate pentru a-si incalzi propria locuinta proprie


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 42 de ani din localitatea Horodnic de Sus, judeţul Suceava, este cercetat penal după ce a furat lemnele cu care era încălzită şcoala din comună pentru a-şi încălzi propria locuinţă.

Potrivit datelor pe care le deţinem, din partea Biroului de presă aparţinând IPJ Suceava, dispariţia lemnelor a fost descoperită chiar de persoana desemnată să facă focul în şcoală, marţi dimineaţă când a venit la lucru.

Imediat, incidentul a fost semnalat Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea care a demarat cercetările în vederea identificării autorilor furtului celor 3 metri ster de material lemnos de esenţă foioase, ce se afla depozitat în curtea unităţii de învăţământ.

L-a scurt timp, s-a aflat şi cine se face responsabil de un asemenea gest. Este vorba despre un locuitor din comună în vârstă de 42 de ani, lemnele furate de acesta fiind găsite de altfel depozitate frumos într-o magazie din curtea locuinței.

„Pe numele autorului s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.


Intră acum și în grupul de