Doi tineri din judetul Suceava au ajuns la spital in urma unor scandaluri izbucnite pe fondul consumului excesiv de alcool


Intră acum și în grupul de

Doi tineri din judeţul Suceava au ajuns pe paturile de spital după ce au fost victimele unor scandaluri izbucnite în mod spontan după consumarea în mod excesiv de băuturi alcoolice.

Conform declaraţiilor oferite de purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu, unul dintre incidente s-a semnalat pe raza comunei Todireşti, după ce un tânăr de 26 de ani a fost bătut chiar de partenerul de pahar în vârstă de 22 de ani, din aceeaşi localitate. Victima a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, unde a rămas internat cu fractură de mandibulă.

Cel de-al doilea incident s-a petrecut pe raza comunei Berchişeşti, când un localnic de 30 de ani a fost victima unei agresiuni comise de un tânăr cu 10 ani mai mic decât el, din localitatea Cornu Luncii, în localul în care amândoi consumau diverse băuturi alcoolice.

Tânărul bătut a fost transportat la Spitalul orășenesc Gura Humorului, iar apoi la Spitalul Județean Suceava, în ambele cazuri, poliţiştii urmând ca în funcție de rezultatul medico-legal şi zilele de îngrijiri medicale necesare pentru fiecare victimă să dispună procedural.


Intră acum și în grupul de