Atentie la ce cumparati de sarbatori! 3 tone de produse alimentare au fost deja retrase de pe piata suceveana


Intră acum și în grupul de

Atenţie la produsele alimentare pe care le cumpăraţi din magazine! Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava (CJPC Suceava) au retras deja de pe piaţă peste 3 tone de produse alimentare cu abateri.

Potrivit şefului Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, comisar-şef Elena Oanea, în această perioadă, inspectorii CJPC derulează o intensă campanie de controale la agenţii comerciali, „verificarea pieţei de produse alimentare concentrându-se pe produsele care se consumă cu precădere în această perioadă, având în vedere că unii operatori economici profită de această perioadă pentru a-şi vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea acestora”.

În urma celor 130 de controale efectuate până în prezent, a fost verificată o cantitate de peste 13 tone de produse dintre acestea, 3,5 tone fiind retrase de la comercializare deoarece au fost dentificate diferite abateri de la conformitate, de la deficienţe de etichetare până la depăşirea perioadei de valabilitate şi depozitare necorespunzătoare.

„Este de subliniat faptul că urmare controalelor efectuate de instituţia noastră, dar şi de alte instituţii cu atribuţiuni de control a pieţei produselor alimentare, în ultima perioadă a scăzut semnificativ numărul de reclamaţii vizând produsele alimentare. Astfel,din cele aproape 1230 de reclamaţii înregistrate la CJPC Suceava de la începutul anului, doar un procent de 6% dintre acestea vizează nereguli privind produsele alimentare”, a mai adăugat Elena Oanea.


Intră acum și în grupul de