Intră acum și în grupul de
O femeie de 37 de ani din municipiul reşedinţă de judeţ a trecut prin momente groaznice, luni noapte, când a fost atacată în plină stradă de o persoană necunoscută.
Potrivit IPJ Suceava, incidentul a avut loc în jurul orelor 21:00, când victima se întorcea la domiciliul situat pe aleea dintre strada Muncii şi strada Amurgului din municipiul Suceava. În momentul în care se afla doar la câţiva paşi de imobilul în care locuieşte, femeia a fost acostată de un tânăr necunoscut, care a lovit-o și a trântit-o la pământ, încercând să-i sustragă geanta de pe umăr.
Atacată pe la spate, victima a încercat să riposteze şi pentru că opunea rezistenţă, agresorul a început să o lovească cu pumnii în zona feţei. Nici aşa femeia nu a cedat şi a început să strige după ajutor.
„În acel moment, agresorul a mai încercat odată să-i smulgă geanta, însă văzând că nu reușește și în zonă se apropiau și alte persoane, autorul faptei a fugit, dispărând printre blocuri”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.
La scurt timp, în urma investigaţiilor derulate, poliţiştii au reuşit identificarea şi prinderea suspectului de comiterea faptei, un tânăr de 18 ani, din municipiul Suceava, care a recunoscut fapta, motivând săvârşirea ei din cauza stării de ebrietate în care se afla.
Agenţii nu s-au lăsat înduioşaţi, agresorul fiind introdus în arestul IPJ Suceava urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunerea de arestare preventivă.
Intră acum și în grupul de