Intră acum și în grupul de
“A fost unul dintre primarii noştri, aflat la cel de al treilea mandat. Un om puternic, în floarea vieţii, din care a reuşit să parcurgă doar 43 de ani. În urma lui, rămân trei copii, o familie îndurerată şi amintirea unui om regretat de cei care l-au cunoscut. Acesta a fost Cătălin Constantin Ciubotaru, primarul comunei Vultureşti.
Aş dori să le mulţumesc colegilor care l-au petrecut pe ultimul drum, a fost o dovadă de solidaritate şi de respect între noi, cei care suntem social democraţi. Aşa cum spunea unul dintre edilii noşti, “Dumnezeu ne-a luat un om de-al nostru, pe cei din PDL, îi ia DNA-ul”. Viaţa şi munca lui Cătălin Constantin Ciubotaru a fost una plină de reuşite, dar şi de greutăţi. În ultimul timp, aşa cum spunea şi unul dintre preoţii care au slujit la căpătâiul primarului nostru, s-a bătut cu morile de vânt, întrucât comuna Vultureşti, în care trăiesc peste 3000 de locuitori, a fost desconsiderată de către consiliul judeţean si autorităţile centrale. Aşa cum spuneau oameni la praznic, Gheorghe Flutur i-a spus regretatului nostru coleg că va lăsa comuna Vultureşti în doliu, pentru motivul că opţiunea electorală a locuitorilor a fost alta decât cea la care s-ar fi aşteptat. Nu ştiu dacă planul a fost atât de diabolic, însă, cu siguranţă, condamnarea la subdezvoltare a existat, nicio investiţie judeţeană sau guvernamentală nu s-a făcut aici, piedicile fiind puse la tot pasul şi la fiecare nivel. În pofida acestor greutăţi, Cătălin Constantin Ciubotaru a mers mai departe, atât cât a fost să fie, luând greutăţile politice în piept şi având un minim câştig moral, atunci când dosarele fabricate politic au arătat faptul că primarul nostru a fost un om onest.
Ne aşteaptă un an greu şi tocmai de aceea sacrificiul unuia dintre bunii noştri colegi, care a rămas drept în faţa tuturor greutăţilor şi provocărilor, trebuie înţeles aşa cum se cuvine. Trebuie cinstită memoria acestui bun român şi trebuie apreciat mesajul de solidaritate arătat de cei peste 1000 de oameni, dintre care foarte mulţi primari, parlamentari, consilieri şi membri de partid, prezenţi pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Cătălin Constantin Ciubotaru.
Fie ca amintirea lui să rămână în inimile noastre şi îmi doresc din tot sufletul ca tot ceea ce nu a reuşit să împlinească colegul nostru, să reuşim împreună, spre cinstirea lui şi a tuturor celor care cred într-o Românie a tuturor românilor.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!”
Cătălin Ioan Nechifor
Intră acum și în grupul de