Batut in propria-i masina pentru o presupusa datorie de 1.000 de euro


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 23 de ani din comuna Şcheia, judeţul Suceava, s-a trezit atacat în maşina proprietate personală de un un bărbat de 38 de ani din municipiul Suceava.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, tânărul se afla luni noapte, în jurul orelor 21:00, cu maşina parcată în apropierea staţiei de autobuz de la Nordic, moment în care în faţa autoturismului său a parcat un alt autovehicul din care a coborât agresorul.

Fără nici un cuvânt, acesta din urmă s-a urcat în maşina tânărului pe scaunul din dreapta şoferului şi l-a lovit de mai multe ori cu pumnul peste faţă motivând că trebuie să-i restituie o datorie de 1.000 de euro.

“Victima s-a prezentat pentru control la Spitalul Judeţean Suceava, şi la Serviciul de Medicină Legală în vederea obţinerii certificatului medico-legal. Mai mult, reclamantul a declarat că nu are nici un fel de datorie faţă de agresor, iar în funcţie de zilele de îngrijiri medico-legale acordate se va dispune procedural”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.

Victima unei alte agresiuni a fost tot pe parcursul nopţii de luni spre marţi şi un băiat de doar 11 ani din municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava. Minorul a fost bătut de un tânăr din localitate, de 20 de ani, după ce acesta a intrat pur şi simplu peste băiat în casa unde locuieşte împreună cu mama sa.

Agresorul şi-a motivat gestul în faţa poliţiştilor prin aceea că înainte de bătaie a avut o discuţie la telefon cu minorul care l-a supărat şi a venit pentru a-i aplica o corecţie.

“În cauză se continuă cercetările față de agresor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și distrugere”, ne-a mai declarat insp. Ionuţ Epureanu.


Intră acum și în grupul de