Intră acum și în grupul de
O maşină de fabricaţie străină a fost pur şi simplu înghiţită de flăcări, pe parcursul zilei de sâmbătă, într-o parcare din centrul municipiului reşedinţă de judeţ. Speriat proprietarul autoturismului a sunat la 112, în urma apelului primit, Detataşamentul de pompieri Suceava deplasându-se de urgenţă la faţa locului cu o autospecială de stingere.
“Din spusele proprietarului, acesta a pornit maşina, moment în care a observat ieşind flăcări de sub bord, în partea dreaptă. A încercat să stingă flăcările cu stingătorul din dotare, între timp, anunţând şi pompierii. La sosirea militarilor, ardea autoturismul, marca Ford Mondeo, existând pericolul de propagare la cele două autoturisme între care acesta era parcat, un Ford Fiesta şi un Matiz” ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.maj. Alin Găleată.
În prima fază a intervenţiei au fost îndepărtate cele două autoturisme aflate în apropierea maşinii incendiate concomitent cu stingerea flăcărilor. Din păcate maşina cuprinsă de foc a ars în proporţie de 60% dar şi celelalte două autoturisme aflate în apropiere au avut de suferit pagube mai mari sau mai mici.
“Din primele cercetări efectuate la faţa locului se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor defect sau neizolat corespunzător” a mai adăugat plt.maj. Alin Găleată.
Intră acum și în grupul de