Intră acum și în grupul de
Două persoane au ajuns pe parcursul zilei de luni la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, după ce au încercat să-şi încheie socotelile cu viaţa.
Potrivit datelor pe care le deţinem, primul caz a ajuns în atenţia medicilor luni după-amiază în jurul orelor 13:00, fiind vorba despre o tânără de 18 ani din localitatea Şcheia, judeţul Suceava. Conform declaraţiilor pacientei, fata a înghiţit, într-un moment de depresie, nu mai puţin de 40 de capsule de Neurotrop.
Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în jurul orelor 21:00 având drept victimă o bătrână de 79 de ani din comuna Grăniceşti, judeţul Suceava. Femeia a apelat la un gest extrem, bând sodă caustică, pe fondul greutăţilor de zi cu zi şi a problemelor de sănătate cu care se confrunta în ultimii ani.
Cadrele medicale ne-au declarat că, în momentul de faţă, starea ambelor paciente este una bună şi stabilă, dar sunt rezervate cu privire la viitorul clinic al bătrânei care va avea mult de suferit de pe urma arsurilor interne provocate de soda caustică îngurgitată.
Intră acum și în grupul de