Handbalul sucevean se va bucura, anul acesta, de aproape 12 miliarde de lei vechi (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Pentru susţinerea handbalului sucevean, anul acesta, se vor cheltui cu aproape 2 miliarde de lei vechi mai mult decât în 2011.

Conform conducerii administraţiei publice locale, este vorba mai exact de 11,6 miliarde de lei vechi de la bugetul local, sumă aprobată în ultima şedinţă a Consiliului Local Suceava. De fonduri mai mari se bucură şi fotbalul, fiind majorat bugetul stabilit iniţial şi pentru cele două echipe locale, Rapid şi Sporting.

“Anul acesta, vom acorda echipei sucevene de handbal 11,6 miliarde de lei vechi, Primăria rămânând astfel principalul finanţator al formaţiei. Mă bucur de faptul că am revenit printre echipele care se luptă pentru podiumul clasamentului şi ne dorim totodată un parcurs cât mai bun în cupele europene”, a declarat primarul municipiului, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri.

Lungu a mai spus că partida tur de sâmbătă cu croaţii în Cupa Challenge va fi una dificilă pentru handbaliştii suceveni, dar are toată încrederea că vom învinge şi că revenirea lui Bibirig la cârma echipei este una de bun augur.


Intră acum și în grupul de