Batranul jefuit de 1.800 de lei a fost furat chiar de nepotul sau de 17 ani


Intră acum și în grupul de

Batrânul de 81 de ani din localitatea Vicovu de Jos, judeţul Suceava, care a rămas fără banii adunaţi cu greu, în sumă de 1.800 de lei, a fost furat chiar de nepotul acestuia, un tânăr de 17 ani, care locuieşte împreună cu victima.

„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că minorul avea cunoștință de existența în acel imobil a sumei de bani, iar pe 11 februarie tânărul, împreună cu bunicul au mers în imobilul de unde au dispărut banii, iar la plecare minorul a încuiat cu cheia ușa de la intrare, dar a lăsat intenționat zăvorul în prima poziție, dându-i înapoi cheile bunicului său. A doua zi, în jurul orei 20:00, a mers din nou în imobilul nelocuit și de aici a luat suma de 1.800 lei”, a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.

După ce s-a văzut cu banii în mână, băiatul s-a deplasat în comuna Putna, iar de la un unchi ce locuieşte acolo a primit alţi 350 lei plecând cu întreaga sumă în municipiul Rădăuți, unde a achitat o datorie de 900 lei, pentru un motoscuter achiziționat anterior, și-a cumpărat un telefon mobil în valoare de 870 lei, o combină muzicală cu 270 de lei lei, iar restul banilor i-a cheltuit pe transport, mâncare și băutură.

„Bunurile achiziționate de suspect au fost ridicate de acesta pe bază de dovadă, în vederea recuperării prejudiciului”, a mai adăugat Ionuţ Epureanu.


Intră acum și în grupul de