Intră acum și în grupul de
Un tânăr ucrainean în vârstă de 22 de ani s-a trezit cu o gaură în bugetul personal de zeci de ori mai mare decât profitul pe care l-ar fi realizat de pe urma traficului cu ţigări de contrabandă dacă nu era prins in Vama Siret, judeţul Suceava.
Încrezător că locaşul în care a ascuns ţigările nu-i vor fi descoperite, tânărul s-a prezentat în PTF Siret, pe parcursul zilei de sâmbătă, la volanul unui autoturism marca Volkswagen.
„După controlul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra persoanei şi mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un locaş special amenajat în podeaua autoturismului, 1.500 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisar Ilie Poroch.
Ţigările în valoare de aproape 1.800 de lei au fost reţinute în vederea confiscării, iar ucraineanul s-a trezit cu o amendă pe cap în valoare de 10.000 lei.
Mai mult, maşina cu care se deplasa, estimată la circa 4.000 lei a rămas în proprietatea vameşilor, fiind confiscată întrucât prezenta modificări structurale special amenajate pentru traficul cu ţigări.
Intră acum și în grupul de