Elevii suceveni se pregatesc de testarea internationala PISA 2012. Detalii aici (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

În opt unităţi şcolare din judeţul Suceava va fi organizată, în data de 21 martie, testarea PISA, conform eşantionării realizată de Consorţiul PISA, a informat marţi adjunctul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, Vasile Monacu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, România participă la Programul OECD PISA, în conformitate cu prevederile HG nr. 344 din 17.04.2010, iar Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare are responsabilitatea de Centru PISA pe durata proiectului. Administrarea instrumentelor de evaluare este complet externă şcolilor eşantionate, Centrul Naţional PISA având responsabilitatea de a forma la nivel naţional toţi administratorii de test (coordonatori de şcoală PISA).

„Unităţile şcolare din judeţul Suceava desemnate să participe sunt: Grupul Şcolar << Ion Nistor >> Vicovu de Sus (gimnaziu şi liceu), Colegiul Naţional << Eudoxiu Hurmuzachi >> Rădăuţi (liceu), Colegiul Naţional << Ştefan cel Mare >> Suceava (liceu), Colegiul Naţional << Dragoş Vodă >> Cîmpulung Moldovenesc (liceu), Colegiul de Artă << Ciprian Porumbescu >> Suceava (liceu), Grupul Şcolar Cajvana (liceu), Colegiul Tehnic Rădăuţi (liceu), Colegiul << Andronic Motrescu >> Rădăuţi (liceu). IŞJ Suceava a desemnat şi a delegat câte un coordonator de Şcoală PISA pentru fiecare centru. Este vorba de opt inspectori care vor participa în perioada 14-16 martie la o evaluare, iar peste aproximativ doi ani vom afla unde suntem clasaţi la capitolul << şcoală >> , testarea având loc în întreaga lume”, a explicat Monacu.

El a precizat că elevii suceveni vor susţine în cadrul testării PISA o evaluare la matematică aplicată, ce va conţine întrebări cu caracter practic.


Intră acum și în grupul de