Englezii, interesati de oportunitatile de afaceri din Zona Metropolitana Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Municipiul reşedinţă de judeţ alături de celelalte localităţi învecinate acestuia care fac parte din Zona de tip Metropolitan Suceava au trezit interesul britanicilor privind oportunităţile deschiderii aici a unor afaceri.

În acest sens, pe parcursul zilei de marţi, conducerea administraţiei publice locale sucevene a primit vizita şefului adjunct al Misiunii Diplomatice a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucuresti, Esther Blythe.

“Existenţa aeroportului aflat în plină campanie de dezvoltare şi asocierea de tip metropolitan sunt două atuuri ale Sucevei pentru atragerea investitorilor britanici pe baza parteneriatului public – privat şi nu numai. Într-o primă fază s-au desprins trei proiecte clare în care s-a exprimat un interes major fiind vorba despre termoficarea municipiului, ruta ocolitoare doi (Suceava – Ipoteşti – Salcea – Botoşani) şi complexul sportiv pe care ne dorim să-l ridicăm”, a declarat primarul oraşului Ion Lungu după întrevedere.

Excelenţa Sa, Esther Blythe, s-a arătat încântată de primirea făcută şi încrezătoare în oferta suceveană, afirmându-şi speranţa că în cel mai scurt timp, pe aceste meleaguri vor sosi cel puţin doi investitoti din Marea Britanie.

“Sunt onorată de primirea făcută şi cred că Suceava este un loc foarte prielnic pentru dezvoltarea economică şi primirea investitorilor englezi dornici să activeze mai ales în domeniul infrastructurii şi a agriculturii. Marea Britanie a fost şi va rămâne un investitor de calitate, dar pentru reuşita colaborării economice şi dezvoltare permanentă investitorii trebuie să fie siguri că pornesc afacerea pe un fond curat, iar în ceea ce priveşte birocraţia şi corupţia, România este într-un proces permanent de îmbunătăţire a situaţiei”, a spus Esther Blythe.

Edilul-şef al municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, a ţinut să asigure delegaţia engleză că administraţia publică locală suceveană, prin conducerea ei, depune toate eforturile în acest sens, deoarece prioritatea zero a municipalităţii este identificarea şi implementarea de noi soluţii, noi investiţii, pentru crearea de locuri de muncă.


Intră acum și în grupul de