Masurarea gratuita a presiunii oculare, in Saptamana Mondiala a Glaucomului, la Suceava


Intră acum și în grupul de

Cu ocazia marcării Săptămânii mondiale a Glaucomului, Clinica Oftalmologică Novaoptic din Suceava, în colaborare cu Lions Club Suceava și Galleria Mall Suceava, invită sucevenii la proiecția filmului Going Blind, duminică 11 martie 2012, de la ora 15.00, în incinta complexului comercial sucevean, informează într-un comunicat de presă, Daniela Guliciuc, asistent manager în cadrul Novaoptic Suceava.

„Cu ocazia evenimentului, efectuăm măsurarea presiunii oculare GRATUIT, pentru depistarea precoce a glaucomului. Săptâmăna Mondială a Glaucomului (11 -17 martie 2012) este consacrată pentru a pleda dreptul fundamental al fiecărei persoane pentru o VEDERE SĂNĂTOASĂ. Este un eveniment care se bucură de atenţie la nivel mondial în fiecare an, având ca obiectiv: conștientizarea publicului asupra glaucomului, ca principal factor de risc la pierderea progresivă a vederii, sau chiar orbire, informarea oamenilor cu privire la importanța detectării precoce a glaucomului și instituirea tratamentului în timp util”, se arată în document.

Posterul Săptămânii Mondiale a Glaucomului din acest an are drept motto următorul îndemn: “Nu lăsa glaucomul să îți întunece viața!”

Ce trebuie să știm despre GLAUCOM?

1. Glaucomul este a doua cauză de orbire pe plan mondial. Spre deosebire de cataractă, în care pierderea vederii este reversibilă, glaucomul netratat duce la pierderea definitivă a vederii.

Din nefericire, aproximativ 10% din pacienții diagnosticați cu glaucom evoluează spre pierderea definitivă a vederii, deși au fost monitorizați permanent.

2. Nu există nici un remediu pentru a vindeca glaucomul.

Glaucomul nu se poate vindeca, iar vederea pierdută deja nu poate fi recuperată. Prin medicație sau intervenție chirurgicală, este posibilă stoparea pierderii vederii. Deoarece glaucomul cu unghi deschis este o boală cronică, trebuie monitorizat pe viaţă. Diagnosticul precoce este primul pas pentru conservarea vederii.

3. Fiecare dintre noi este expus acestei afecțiuni oculare.

Începând de la bebeluși și până la seniori, fiecare dintre noi putem fi candidat pentru glaucom. Pacienții în vârstă sunt mai mult expuși la acest risc, dar bebeluși pot dobândi congenital această afecțiune. Tot astfel și tinerii pot fi suspecți de glaucom.

4. Glaucomul se poate instala uneori fără a prezenta simptome.

La cea mai frecventă formă, glaucomul cu unghi deschis, nu există practic niciun simptom. De obicei, durerea nu este asociată cu presiune oculară crescută.
Cel mai bun mod de a vă proteja ochii de glaucom este să efectuați un screening. Dacă aveţi glaucom, tratamentul poate începe imediat. Medicamentele pentru glaucom se administrează ușor, sub formă de picături, iar dacă eficiența lor nu este atinsă în stoparea bolii, atunci medicul oftalmolog recomandă tratamentul LASER sau chirurgical.

GOING BLIND – speranță și o înțelegere profundă asupra pierderii vederii.
Going Blind este un film de 80 de minute, produs de regizorul american de filme documentare Joseph Lovett care a documentat experienţele celor care și-au pierdut deja vederea sau care sunt pe cale să și-o piardă.

Going Blind urmăreşte să sensibilizeze publicul larg cu privire la importanța controalelor oftalmologice periodice, să îi informeze pe cei care sunt pe cale să își pierdă vederea cu privire la beneficiile dispozitivelor optice low vision şi să apeleze la medicii oftalmologi să ia în considerare calitatea vieții pacientului, precum şi importanţa sprijinului lor în recuperarea vizuală a acestuia.

Fiecare dintre noi ne-am întrebat, măcar o dată în viață, cum ar fi dacă n-am mai vedea. În mod paradoxal, frica de a ne pierde vederea nu este tot timpul suficientă să luăm măsuri, să avem grijă de sănătatea ochilor. Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, 80 milioane de oameni suferă de glaucom, iar 4,5 milioane de oameni sunt orbi datorită glaucomului.

El însuși, bolnav de glaucom, regizorul Joseph Lovett și-a pierdut vederea treptat, fiind diagnosticat în urmă cu 20 de ani. Vorbind personal cu oameni care și-au pierdut complet vederea sau o parte semnificativă a acesteia, el a decis sa facă un film documentar emoționant, dar și foarte valoros care ajută comunitatea oftalmologică în eforturile ei de educaţie a pacienților.

Progresul și activitatea de cercetare în oftalmologie au dat câteva inovaţii interesante, fie că acestea sunt tehnici chirurgicale, dispozitive sau soluții terapeutice, astfel că foarte mulți pacienţi care ar fi fost anterior condamnați la orbire, au acum o şansă de a-și salva vederea. Vorbim, scriem despre evoluţii impresionante, dar din păcate, sunt în continuare mulţi pacienţi care își vor pierde vederea, indiferent de intervențiile chirurgicale sau soluțiile terapeutice administrate. Pentru medicul oftalmolog, e cel mai frustrant lucru. Ca persoană pasionată de a salva vederea oamenilor, e foarte dificil să accepți că nu poți face prea mult ca să previi orbirea. Din perspectiva pacientului, sentiment de pierdere este cu mult mai acut, dar în această situație, orice informaţie şi sprijin posibil sunt de nepreţuit”, explică în comunicatul de presă, dr. Cristina David, medic primar oftalmologic Novaoptic, președintele Comisiei de Oftalmologie Lions Club România.

„Am constatat că persoanele care şi-au pierdut vederea, se pot simţi deseori izolate şi invizibile. Vrem să-i aducem pe ei și problemele lor în atenția publicului. Sperăm că filmul va îndepărta o parte din frica și misterul care îngreunau deja provocările dificile pricinuite de pierderea vederii şi să o prezinte ca o zonă socială și de sănătate care să fie abordată şi îmbunătăţită atât medical, cât şi social” declara Joseph Lovett.

În document se precizează că scopul final al filmului este de a încuraja oamenii fără deficienţe de vedere să prețuiască vederea lor. “Vrem ca oamenii care nu au fost în pericol de a-și pierde vederea, să efectueze controale oftalmologice periodice. Încurajăm oamenii care și-au pierdut vederea să apeleze la terapia low vision, să se informeze mai mult și sperăm ca medicii oftalmologi să fie mai mult implicați în menținerea calității vieții pacienților lor și să le recomande utilizare dispozitivelor oftalmologice low vision. Considerăm că oamenii din România au multe de învățat din acest film. Astfel, ne propunem să organizăm vizionări repetate ale filmului. Prin mesajul său, filmul Going Blind este un îndemn la acțiune”, transmite dr. Cristina David în document.


Intră acum și în grupul de