Si-a batut baiatul de 17 ani cu un par si apoi a chemat ambulanta sa-l duca la spital


Intră acum și în grupul de

Un adolescent de 17 ani din comuna Marginea, judeţul Suceava, a ajuns de urgenţă cu ambulanţa la Spitalul din Rădăuţi, în noaptea de luni spre marţi.

Potrivit cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că băiatul a fost bătut chiar de tatăl său, acesta fiind de altfel şi cel care după ispravă a sunat la 112 solicitând o ambulanţă.

Din declaraţiile celor doi a reieşit că tânărul s-a întors acasă, în jurul orelor 22:00, unde l-a găsit pe tatăl său, în vârstă de 44 de ani, în stare avansată de ebrietate şi care din motive doar de el ştiute a pus mână pe un par şi a început să-şi lovească cu putere propriul fiu.

Băiatul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul municipal Rădăuți, iar tatăl agresiv a fost internat la Secția de psihiatrie din cadrul aceleiaşi unităţi medicale.

„Faţă de agresor s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, ce va fi soluţionat procedural, urmând să fie luată legătura cu Primăria comunei Marginea în vederea efectuării anchetei sociale și sesizarea Direcției Județene de Asistență Socială și Protecţia Copilului Suceava”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de