Iulius Mall Suceava pune la bataie o excursie de Paste, la Ierusalim. Detalii aici


Intră acum și în grupul de

De Paşte, Iulius Mall Suceava a preGĂTIT clienţilor preţuri speciale, peste 3.500 de premii instant, tombole zilnice şi un dar poate o dată în viaţă: o excursie în doi în Ţara Sfântă (Ierusalim), informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.

Potrivit acestora, până în data de 14 aprilie 2012, achiziţiile pe bonuri de minimum 100 lei sunt răspătite pe loc. Cei mai harnici clienţi ai zilei, primii 150, primesc cozonaci aromaţi şi bine rumeniţi, sticle cu vin de la Cramele Recaş, ouă şi iepuraşi din ciocolată, ori răcoritoare Coca-Cola. În fiecare seară, cei mai norocoşi clienţi îşi vor utila bucătăriile cu un aparat de gătit cu abur Philips sau un vas Dry Cooker. La marea extragere de Paşte, cel mai râvnit premiu oferit de Iulius Mall este excursia în Ţara Sfântă.

Dansuri de societate pentru prichindei în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, de la ora 18.00, în sala de dans de la etajul Iulius Mall. „Cei mici pot lua gratuit lecţii de samba, salsa, rumba, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive şi slow foxtrot în sala Boomdance”, transmit reprezentanţii Iulius Mall Suceava.

Serile de poveşti la Cărtureşti sunt în Iulius Mall în fiecare vineri, începând cu ora 18.00. “Ceainăria Cărtureştiului aşteaptă prichindeii, dar şi părinţii şi bunicii acestora, să asculte fascinantele poveşti ale copilăriei. Citeşte Raluca Ioniţă, iar Cărtureştiul vă aşteaptă cu drag şi cu ceai parfumat!”, transmit gazdele librăriei sucevene.

Târgul Colecţionarilor – Parterul Iulius Mall va găzdui în acest sfârşit de săptămână, universul aparte, plin de mister, rafinament şi romantism al obiectelor de artă şi antichităţilor, informează reprezentanţii complexului comercial, într-un comunicat de presă.

„Reîntâlnirea colecţionarilor şi anticarilor cu iubitorii de frumos va avea loc sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10.00 şi 22.00. Atunci vor fi expuse spre vânzare variate obiecte din argint (statuiete, casete de bijuterii, tacâmuri, obiecte decorative), bijuterii din metale nobile împodobite cu pietre preţioase sau semipreţioase, piese din ceramică, ceasuri de colecţie, instrumente de scris sau pentru tabieturi (pipe, tabachere), sculpturi, picturi, grafică, icoane şi obiecte de cult, stampe şi efecte miltiare, dar şi tapiţerii şi piese de mic mobilier de epocă”, se arată în document.

Origami –În aburii ceaiului parfumat de la Cărtureşti, în fiecare sâmbătă, de la ora 11.30, curioşii pot deveni cu adevărat pasionaţi de arta modelării hârtiei. „Locurile în librărie sunt limitate, iar participarea trebuie confirmată pe e-mail: [email protected] sau telefonic, la numărul – 0732/003.049”, transmit organizatorii evenimentului.

Atelier de creaţie pentru copii – Dacă vrei să te distrezi, inventezi şi colorezi, ia-ţi prietenii de mână, în fiecare săptămână, transmit reprezentanţii Iulius Mall Suceava, într-un comunicat de presă.

“Iulius Mall te aşteaptă cu idei, culori şi artă! Sâmbătă, 31 martie 2012, de la ora 12.00, prichindeii vin din nou la KidsLand să creeze, să se distreze şi să îşi facă noi prieteni”, se arată în document.

Iulius Mall stinge luminile la Ora Pământului! – Sâmbătă, 31 martie 2012, mall-ul va găzdui o serie de evenimente dedicate grijii faţă de planetă, reunite sub genericul “Cadou pentru Pământ”, transmit reprezentanţii complexului comercial, într-un comunicat de presă.

“La ora 13.00, se va da startul unui tur cicilist cu plecare de la Universitatea << Ştefan cel Mare >> şi sosire în parcarea Iulius Mall. Un atelier de creaţie va avea ca scop reproducerea imaginii mapamondului din capace de PET-uri, iar lucrări de pictură cu temă ecologică vor fi expuse până când o parte din luminile mall-ului se vor stinge. Pentru o oră, nu vor fi iluminate: trei totemuri, stâlpii din parcare, luminile arhitecturale de pe faţada Iulius Mall şi proiectoarele impozantului tur”, se arată în document.


Intră acum și în grupul de