Intră acum și în grupul de
Două trenuri internaţionale au fost oprite, luni, în judeţul Suceava, la Vadu Siret şi Milişăuţi, după ce angajaţii din gările Vicşani şi Dorneşti, afiliaţi la Sindicatul “Ştefan cel Mare” din CFR Intrastructură, au declanşat o grevă spontană.
In garile respective, au fost blocate trenurile internationale care fac legatura dintre Sofia si Moscova.
Sindicalistii au solicitat încheierea cât mai rapidă a noului contract colectiv de muncă pentru perioada 2012-2013, plata salariilor restante, dar şi plata drepturilor salariale câştigate prin intermediul hotărârilor ale instanţelor judecătoreşti.
In jurul orelor 17, un reprezentant al Regionalei CFR Iasi a inceput negocierile cu angajaţii care protestau.
Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, s-a interesat de situatia pasagerilor din trenul blocat in Milisauti, cel din Vadu Siret nefiind inca intrat in tara. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că în trenul Sofia-Moscova care a fost blocat in gara din Milisauti se aflau 20 de pasageri si 12 angajati care deservesc garnitura. Dintre cei 20 de pasageri doi erau bulgari, sapte ucraineni, opt rusi, un azer si doi americani. Printre pasageri se aflau si doi copii.
Grevistii au incetat protestul la 17.30, dupa ce au primit banii din salariile restante.
Intră acum și în grupul de