Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 26 de ani din comuna Slatina, judeţul Suceava, a ajuns victima unei tâlhării pe când se deplasa prin municipiul Fălticeni, în noaptea dintre sâmbătă spre duminică.
Iniţial, în jurul orei 05:00, Poliţia municipiului Fălticeni a fost alertată prin 112 că în zona centrală a oraşului are loc o agresiune între mai mulţi tineri. Oamenii legii deplasați la faţa locului l-au identificat pe un tânăr de 26 ani, din comuna Slatina, împreună cu alte două persoane, cu toţii fiind conduşi la sediul poliţiei.
Din cercetări a rezultat că sâmbătă seara, victima s-a deplasat in municipiul Fălticeni, unde a intrat în două săli de jocuri din zona centrală şi împreună cu alți trei prieteni au consumat băuturi alcoolice şi au jucat la aparate electronice.
În jurul orei 03:00, tânărul s-a despărţit de prieteni şi a mers la o altă sală de jocuri ,fiind urmat de două persoane necunoscute. „La noua locaţie victima a stat doar 20 de minute şi apoi a plecat, iar pe bulevardul Revoluției, a fost ajuns de cei doi tineri necunoscuți care l-au lovit cu un corp contondent în zona capului, după care victima a simţit că unul din cei doi tineri i-a umblat la buzunarul de la spate al blugilor, sustrăgându-i circa 1.700 de lei, iar apoi au fugit. Întorcându-se în sala de jocuri unde ramaseseră ceilalţi prieteni, victima a identificat una din persoanele care l-au agresat și care a părăsit locația”, ne-a declarat insp. Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Suceava.
Părându-li-se suspect, prietenii tânărului cât şi victima au plecat în urmărirea presupusului autor, ajungându-l în zona centrală unde a avut loc o altercaţie, fără ca suspectul să fie reţinut sau identificat, eveniment ce a fost sesizat prin 112.
În urma măsurilor întreprinse de polițiștii Biroului Investigaţii Criminale Fălticeni, a fost depistat un localnic de 23 ani, suspect de comiterea infracţiunii de tâlhărie. Cu ocazia audierii, acesta a recunoscut faptul că împreună cu un tânăr pe care îl cunoaşte doar din vedere, duminică dimineaţă a plecat în urmărirea părţii vătămate, care a fost lovită cu o cărămidă în zona capului, iar apoi tâlhărită”, a mai adăugat Ionuţ Epureanu.
Tânărul fălticenean a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore şi a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea identificării celui de-al doilea autor.
Intră acum și în grupul de