Intră acum și în grupul de
După aproximativ doi ani de la începerea demersurilor de reabilitare a clădirii în care a funcţionat Primăria din Câmpulung Moldovenesc, autorităţile locale au început lucrările de restaurare a acestei clădiri, după obţinerea tuturor autorizaţiilor în condiţiile în care imobilul este clasat ca monument inclus în Lista monumentelor istorice.
Potrivit primarului municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban, lucrările de reabilitare a clădirii au început după ce s-a discutat cu toţi chiriaşii, în condiţiile în care spaţii din acest imobil aparţin unor societăţi comerciale, iar alte spaţii sunt închiriate de la Primărie.
El a spus că în ceea ce priveşte lucrările ce vor fi efectuate, acestea respectă indicaţiile Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava care a arătat că va trebui restaurată întreaga faţadă, indiferent de calitatea proprietarului, va trebui reabilitată învelitoarea, iar reclamele urmează să fie montate în consolă, perpendicular pe faţadă.
Proiectul tehnic de reabilitare a clădirii a fost realizat de o firmă de specialitate cu titlul de sponsorizare, a mai spus primarul.
Sperăm să finalizăm în cel mai scurt timp lucrările, a spus primarul, care a menţionat că procedura pentru obţinerea autorizaţiei a fost de lungă durată în condiţiile în care clădirea este de patrimoniu.
„Este o clădirea fanion a oraşului şi este foarte greu să aducem proprietarii şi chiriaşii la un numitor comun. Eu mi-am dorit de foarte mult timp ca această clădire să arate aşa cum mi-o amintesc de când eram copil”, a spus Gabriel Constantin Şerban.
Intră acum și în grupul de