Campulungenii vor beneficia de scutiri la plata impozitelor locale. Vezi aici in ce conditii


Intră acum și în grupul de

Acordarea de scutiri la plata impozitelor pe clădiri persoanelor, fizice sau juridice, care efectuează lucrări de reabilitare energetică a apartamentelor din blocurile de locuinţe, dar şi pentru proprietarii care execută lucrări de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor. Asta va propune primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban, în prima şedinţă a Consiliului local.

Potrivit edilului-şef câmpulungean, pentru a beneficia de această facilitate, persoanele trebuie să achite toate obligaţiile la bugetul local la data depunerii cererii de înlesnire, să realizeze lucrări de intervenţie privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe recomandate de auditorul energetic.

Totodată, lucrările trebuie să fie făcute pe un întreg bloc, tronson sau clădire şi să fie executate pe cheltuiala proprie. El a precizat că atât certificatul de urbanism cât şi autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie se eliberează, în regim de urgenţă, cu scutire de taxă, iar scutirea de la plata impozitului pe clădiri va fi pe o perioadă de şapte ani.

Primarul a mai spus că lucrările de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală trebuie să respecte proiectul iniţial de arhitectură şi caracteristicile de culoare, materiale, detalii, stabilite de regulamentele de intervenţie pentru acele zone, iar cei care îşi finanţează aceste lucrări vor beneficia de scutire la plata impozitului de clădiri timp de cinci ani.

Gabriel Constantin Şerban a subliniat că aceste măsuri sunt binevenite în actualul context socio-economic şi pe fondul diminuării accentuate a gradului de suportabilitate a contribuabililor în ceea ce priveşte atât obligaţiile fiscale cât şi cheltuielile zilnice. „O astfel de măsură, de acordare de stimulente prin scutiri de taxe şi impozite, vine în sprijinul ameliorării aspectului urbanistic al localităţii şi creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe”, a mai spus primarul.

El a menţionat că aceste măsuri de stimulare sunt posibile acum pentru că a fost modificat Codul fiscal care permite autorităţilor locale să aprobe astfel de scutiri de impozit.

În municipiul Câmpulung Moldovenesc cel puţin 500 de apartamente din cele 3000 ar urma să fie reabilitate termic în acest an, iar peste două sute de case urmează să fie reabilitate arhitectonic, potrivit cererilor formulate de locatari.


Intră acum și în grupul de