Focuri de arma trase in noapte pentru prinderea a doi traficanti de tigari, la granita de nord a judetului. Vezi aici cum au fost retinuti (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Şapte focuri de armă au răsunat în noaptea de sâmbătă spre duminică la frontiera judeţului Suceava cu Ucraina. Acestea au fost trase de poliţiştii de frontieră din cadrul sectorului PF Brodina în timpul unei acţiuni de prindere în flagrant a unui grup de contrabandişti care au fost surprinşi de organele de ordine la o distanta de circa 500 de metri de la frontiera de stat, pe raza localităţii Falcău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar Ilie Poroch, “în jurul orei 03:00 lucrătorii noştri au observat un grup de persoane care se îndreptau, dinspre linia de frontiera către interiorul ţării cărând mai multe colete voluminoase, deplasându-se în şir indian la distanţă de câţiva zeci de metri unul de celalalt, bărbaţii încercând să treacă neobservați de polițiștii de frontieră”.

În momentul în care au încercat să-i prindă pe traficanţi poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare executând nu mai puţin de şapte focuri de avertisment în plan vertical.

Până la urmă s-a reuşit prinderea a doi contrabandişti, unul de 26 de ani din Straja şi celălalt de 33 de ani din Brodina s-a trecut la cercetarea terenului fiind descoperite 20 de colete ce conţineau 78 de baxuri cu ţigări pe care traficanţii au încercat să le introducă ilegal în România.

“În urma inventarierii coletelor a rezultat o cantitate de aproximativ 40.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de peste 370.000 lei. Acum cei doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării” a mai adăugat Ilie Poroch.


Intră acum și în grupul de