Intră acum și în grupul de
TPL Suceava a hotarât să prelungească programul de funcţionare al autobuzelor în noaptea de Înviere, până în jurul orei 00.45, a declarat pentru NewsBucovina.ro, viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi.
Potrivit acestuia, în prima zi de Paşte, duminică dimineaţă, 15 aprilie 2012, un maxi taxi va circula din oră în oră, până la ora 04.30 a.m., trecând prin staţiile din Burdujeni şi Iţcani. Pe parcursul zilei de duminică, începând cu ora 11.00, din 20 în 20 de minute vor circula cinci mijloace de transport în comun în zona Burdujeni, şapte în zona Cinema, respectiv trei maxi taxi în zona Iţcani.
“Deopotrivă, angajaţii de la Rosal vor lucra sâmbătă mai mult, până la ora 21.00, când se va ridica ultima tranşă de gunoi. Totodată, gunoierele vor face 3-4 curse/zi până la groapa de gunoi de la Botoşani, comparativ cu o cursă/zi efectuată într-o zi normală de lucru. Pe parcursul zilei de duminică, la Rosal va exista o echipă de permanenţă, iar de luni programul va reveni la normal pentru angajaţii acestei societăţi de salubrizare. De asemenea, pe parcursul zilei de luni, la Primăria Suceava va fi asigurată permanenţa 24 din 24 de ore”, a explicat adjunctul primarului Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de