Bucovina a atras peste 22.000 de turisti, pe perioada Sarbatorilor Pascale


Intră acum și în grupul de

„Se dovedeşte încă o dată că Bucovina este cea mai atractivă zonă turistică în preajma marilor sărbători creştine”, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur. El a arătat că potrivit statisticilor preliminare, peste 22.000 de turişti au fost de Paşte în Bucovina, în creştere faţă de anul 2011.

Şeful administraţiei judeţene a precizat că zonele cele mai căutate au fost Gura Humorului-Voroneţ, Vama, Suceviţa, Putna şi a remarcat că în Vatra Dornei gradul de ocupare a fost de 75 la sută în acest an faţă de 40 la sută anul trecut. „Evenimentele organizate în această perioadă, ospitalitatea pensiunilor, dar şi reclama făcută, au fost elemente care au atras turiştii ce s-au bucurat să-şi petreacă Paştele în Bucovina”, a spus Flutur.

El a adăugat că cei mai mulţi turişti au fost din Bucureşti, Iaşi, dar au fost şi mulţi turişti străini. Flutur a menţionat că s-a văzut afluenţa de turişti şi în traficul rutier pe traseul spre Bucureşti, atât joi şi vineri, la venire, cât şi luni şi marţi, la plecare. „Mulţi turişti s-au convins că pentru cinci ore de mers pe E 85 de la Bucureşti la Suceava, merită să petreci sărbători tradiţionale în Bucovina”, a conchis Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de