Intră acum și în grupul de
Poliţiştii de frontieră suceveni au fost nevoiţi să tragă nu mai puţin de şase focuri de armă, pe parcursul zilei de joi, în apropierea graniţei cu Ucraina, pentru prinderea unui grup de traficanţi de ţigări. Din păcate, doar o singură persoană din grupul contrabandiştilor a fost prins de organele de ordine.
Potrivit datelor pe care le deţinem, totul s-a întâmplat după ce un echipaj format din doi poliţişti de frontieră din cadrul SPF Brodina a observat un grup de persoane care se îndrepta dinspre linia de frontieră către interiorul ţării, transportând mai multe colete voluminoase, în zona localităţii Straja, judeţul Suceava.
„Persoanele în cauză au fost somate verbal de lucrătorii noştri, însă aceştia au ignorat somaţiile, au aruncat coletele şi au luat-o la fugă spre teritoriul statului vecin, profitând de terenul accidentat şi împădurit. Poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase şase focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, reuşindu-se astfel reţinerea unei persoane în vârstă de 41 ani, domiciliat în comuna Straja”, ne-a declarat comisar Ilie Poroch, purtător de cuvânt în cadrul STPF Suceava.
În zona unde au fost văzuţi contrabandiştii, organele de ordine au descoperit trei colete care conţineau aproape 6.000 de pachete de ţigări provenite din Republica Moldova în valoare de circa 53.000 de lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.
„Persoanei reţinute i-a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră, fiind informate şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale a acestora”, a mai adăugat comisar Ilie Poroch.
Intră acum și în grupul de